Viziunea noastră:Global: PNUD Moldova:
|
Ziua Mondială a Mediului în Anul Internaţional al Biodiversităţii 2010 Biodiversitatea înseamnă viaţă, iar oamenii au puterea de a o proteja sau de a o distruge
„De la broaşte la gorile, de la plante uriaşe la insecte minuscule, mii de specii sunt în pericol”, a spus în mesajul său Secretarul General ONU, exprimându-şi, totuşi, speranţa că „împreună, putem crea o nouă viziune a biodiversităţii: multe specii, o planetă, un viitor”. Ziua Mondială a Mediului este marcată în acest an în Republica Moldova sub semnul conservării biodiversităţii, în contextul Anului Internaţional al Biodiveristăţii 2010, iar mesajul acestei Zile Mondiale – „Multe specii, o planetă, un viitor” – are o puternică semnificaţie pentru Republica Moldova. „În lume, declinul biodiversităţii, care are loc cu o viteză uimitoare în ultimele decenii, este şi mai mult accentuat de schimbările climatice. Iar Republica Moldova, situată la intersecţia a trei zone bio-geografice, joacă un rol important în conservarea biodiversităţii în regiune. Conservarea biodiversităţii este o responsabilitate vitală comună a Guvernului, sectorului privat, societăţii civile şi cetăţenilor”, afirmă Kaarina IMMONEN, Reprezentantul Permanent al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare acordă sprijin Guvernului Moldovei în implementarea Convenţiei privind Diversitatea Biologică, prin intermediul celor două proiecte PNUD în domeniul mediului: „Suport pentru Protecţia Mediului şi Utilizarea Durabilă a Resurselor Naturale” şi „Consolidarea capacităţilor instituţionale şi a reprezentativităţii Sistemului de Arii Protejate din Republica Moldova”. Celebrarea în acest an a Zilei Mondiale a Mediului oferă o ocazie unică pentru a conştientiza importanţa mediului şi a biodiversităţii în dezvoltarea umană şi în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Această idee este deosebit de relevantă pentru anul 2010, pentru că acum opt ani, în 2002, statele-părţi la Convenţia privind Diversitatea Biologică s-au angajat să obţină, către 2010, o reducere semnificativă a pierderii biodiversităţii, ca o contribuţie la diminuarea ratelor sărăciei în lume. De asemenea, Republica Moldova, împreună cu celelalte state ale lumii, s-a angajat să asigure, până în anul 2015, un mediu durabil pentru cetăţenii săi. Iar toamna acestui an, în octombrie, statele-părţi la Convenţie se vor reuni la Summit-ul pentru Biodiversitate de la Nagoya, Japonia, atât pentru a discuta progresul şi neîmplinirile angajamentului asumat, cât şi pentru a contura calea ce urmează a fi parcursă după 2010. Există o relaţie apropiată între pierderea biodiversităţii, sărăcie şi dezvoltare. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare evidenţiază faptul că schimbările în ceea ce priveşte disponibilitatea şi calitatea biodiversităţii şi serviciilor ecosistemice reduc resursele pentru persoanele sărace şi vulnerabile. În acelaşi timp, asemenea evoluţii, observate în trecut şi în Moldova, ameninţă infrastructura ecologică ce poate proteja categoriile cele mai vulnerabile împotriva dezastrelor naturale. Astfel, pierderea biodiversităţii subminează realizările în domeniul dezvoltării şi afectează progresul în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, inclusiv în Moldova, unde încă o mare parte din populaţie locuieşte în zonele rurale, iar viaţa cotidiană a acestor oameni depinde, direct sau indirect, de serviciile ecosistemice. Contribuţia biodiversităţii la dezvoltarea umană şi economică este deosebit de importantă în sectoare productive, precum industria piscicolă, agricultură, silvicultură şi turism. Managementul şi administrarea adecvată a acestor sectoare şi recunoaşterea faptului că ele depind de biodiversitate şi de serviciile ecosistemice sunt cruciale pentru asigurarea continuă a beneficiilor pentru oameni şi a oportunităţilor pentru reducerea sărăciei şi dezvoltarea economică. Ministrul Mediului al Republicii Moldova, Gheorghe ŞALARU, afirmă, cu ocazia Anului Internaţional al Biodiversităţii 2010, că „managementul biodiversităţii este o direcţie prioritară a Ministerului Mediului, realizată prin implementarea Strategiei Naţionale şi a Planului de Acţiuni în Domeniul Conservării Diversităţii Biologice şi prin aplicarea legislaţiei în domeniu”. 2010 este anul în care Republica Moldova a realizat al Patrulea Raport Naţional cu privire la Diversitatea Biologică, care recunoaşte progresul obţinut după publicarea celui de-al Treilea Raport în 2005, constatând, totodată, că „încă rămân multe de făcut”. Raportul Naţional cu privire la Diversitatea Biologică menţionează că în ultimele decenii „principalele componente vii ale naturii – flora şi fauna, care determină starea diversităţii biologice şi confortul vieţii pe Terra, sunt supuse unei presiuni antropice permanente”, iar „pentru a rezolva problema conservării biodiversităţii în Republica Moldova a fost propusă crearea Reţelei Ecologice Naţionale, care ar uni ariile nucleu populate de specii vulnerabile de animale şi plante”. De asemenea, cel de-al Patrulea Raport Naţional cu privire la Diversitatea Biologică oferă informaţii-cheie despre starea actuală privind implementarea Strategiei Naţionale şi a Planului de Acţiuni în domeniul Conservării Diversităţii Biologice şi constată, între alte evoluţii, extinderea recentă a fondului ariilor protejate până la 4,65 la sută din teritoriul ţării. Biodiversitatea, ca factor de o importanţă crucială pentru modul în care va arăta în viitor existenţa pentru o mare parte din cetăţenii Republicii Moldova, se regăseşte şi în Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2009-2010, intitulat „Schimbările Climatice în Republica Moldova: Impactul socio-economic şi opţiunile de politici pentru adaptare” şi lansat, la Chişinău, în decembrie 2009. În Moldova, „activităţile umane au ameninţat biodiversitatea ţării prin fragmentarea suprafeţelor naturale, ceea ce s-a soldat cu reducerea funcţionării ecologice a acestor regiuni şi pierderea în continuare a habitatelor şi speciilor”, scrie Raportul, precizând că „ecosistemele puternic afectate de utilizarea umană constituie aproximativ 75%”. Într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Mondiale a Biodiversităţii, Ministrul Mediului al Republicii Moldova, Gheorghe Şalaru, a făcut apel la continuarea acţiunilor, atât în Anul Internaţional al Biodiversităţii 2010, cât şi anii care vor urma, „pentru protecţia florei şi faunei, paza şi protejarea pădurilor, lupta cu gunoiştile din păduri, arii protejate, parcuri, grădini publice şi alte spaţii verzi, îngrădirea copacilor seculari, neadmiterea colectării neautorizate a plantelor în păduri şi alte acţiuni în sprijinul diversităţii biologice”. Perspectivele biodiversităţii pe plan global în contextul Zilei Mondiale a Mediului 2010 În ajunul Zilei Mondiale a Biodiversităţii şi a Zilei Mondiale a Mediului 2010, Convenţia ONU privind Diversitatea Biologică a lansat studiul „Global Biodiversity Outlook 3”, ce prezintă perspectivele biodiversităţii pe plan mondial şi atenţionează că umanitatea riscă să ajungă la limita pierderii biodiversităţii. Unul dintre mesajele-cheie ale studiului pune în lumină faptul că legătura dintre pierderile de mediu şi pagubele economice este mai mult decât simbolică. Rationamentul constă în faptul că atunci când diverse servicii pe care ni le oferă natura dispar sau degradează, ele trebuie excluse din ofertele pentru societate. Aceste servicii includ spre exemplu purificarea apei şi a aerului, protecţia coastelor împotriva furtunilor şi menţinerea faunei sălbatice pentru ecoturism. Ceea ce urmează să conştientizeze oamenii, care fac şi ei parte din diversitatea naturii şi au puterea de a o proteja sau de a o distruge, este că pierderile de mediu vor afecta puternic economiile. Cercetări recente au calculat deja pierderi anuale de păduri în valoare de 2-5 trilioane dolari SUA, pe acest fundal criza economica mondială părând minusculă. Cu cât mai mult degradează ecosistemele, cu atât creşte riscul ca acestea să fie împinse „în prăpastie”, într-un statut nou stabil cu o utilitate mult mai mică pentru omenire. Pentru a oferi dovada relaţiei directe dintre conservarea biodiversităţii şi dezvoltarea umană, Naţiunile Unite prezintă, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului 2010, cele mai recente date statistice despre beneficiile biodiversităţii şi despre consecinţele pierderii acesteia la nivel global:
În acest context, Naţiunile Unite fac apel către locuitorii Terrei să recunoască faptul că biodiversitatea înseamnă viaţă – viaţa fiecăruia. „Să acţionăm acum pentru a o proteja, înainte de a fi prea târziu”, este îndemnul din mesajul cu ocazia Zilei Mondiale a Biodiversităţii 2010, adresat Guvernelor, sectorului privat, societăţii civile şi cetăţenilor lumii. Iar pentru aceasta „avem nevoie de o nouă viziune asupra diversităţii biologice pentru o planetă sănătoasă şi un viitor sigur pentru fiinţele umane”, afirmă Secretarul General al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, în prefaţa la cea de-a 3-a ediţie a publicaţiei „Global Biodiversity Outlook”, care prezintă perspectivele biodiversităţii pe plan mondial. * * * DESPRE ANUL INTERNAŢIONAL AL BIODIVERSITĂŢII 2010: Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat anul 2010 An Internaţional al Biodiversităţii, pentru a celebra viaţa pe Pământ şi valoarea pe care o are diversitatea biologică pentru oameni. În fiecare an, la 22 mai, este sărbătorită Ziua Mondială a Biodiversităţii, eveniment ce marchează semnarea la Rio de Janeiro (1992) a Convenţiei privind Diversitatea biologică. La Chişinău, Ziua Mondială a Biodiversităţii 2010 a fost celebrată printr-o conferinţă, organizată, la 20 mai, de Ministerul Mediului şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova. DESPRE ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI 2010: Ziua Mondiala a Mediului este marcată în fiecare an la 5 iunie în peste 100 de ţări ale lumii, începând cu anul 1972, când la Stockholm, la Conferinţa pentru Sănătate Umană, organizată sub egida Naţiunilor Unite, Adunarea Generală ONU a decis să încurajeze acţiunile pentru protejarea mediului. Mesajul Zilei Mondiale a Mediului 2010 „Multe specii, o planetă, un viitor”.CONTACTE: Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Nadja Vetters, Manager de Portofoliu, Adresa: Str. 31 August 1989, 131 Chişinău, MD-2012, Tel.: 220 045, Fax: 220 041, E-mail: nadja.vetters@undp.org Irina Ioniţă, Manager de Proiect, „Suport pentru Protecţia Mediului şi Utilizarea Durabilă a Resurselor Naturale” ,Str. B. Bodoni, 45, of. 415, Chişinău, MD-2012, Tel.: 836 754, Tel./Fax: 836 756, E-mail: irina.ionita@undp.org
|
Loading
|
|
|
Contact Us | Copyrights & Terms of Use | UNDP Disclosure Policy| Fotografii de: Valerii Corcimari, Iurie Foca, Julie Pudlowski, John McConnico |