Viziunea noastră:Global: PNUD Moldova:
|
UNIUNEA EUROPEANĂ CONTRIBUIE LA ÎMBUNĂTĂŢIREA ACCESULUI LA ASISTENŢĂ MEDICALĂ DE CALITATE A POPULAŢIEI DIN SATUL CIOBRUCI21 Mai 2010, Chişinău – Fundaţia Regina Pacis va oferi utilaj medical şi mobilier pentru renovarea ambulatorului medical din satul Ciobruci, raionul Slobozia, regiunea transnistreană. Aceste activităţi sunt realizate în cadrul proiectului „Never Alone”, cu asistenţa proiectului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. În urma unei ample analize a situaţiei existente şi analizei SWOT cu privire la oferirea asistenţei sociale locuitorilor din regiunea transnistreană, efectuată de către colaboratorii Fundaţiei Regina Pacis, au fost identificate problemele principale, îndeosebi punctele vulnerabile, cu care se confruntă administraţia publică locală din teritoriu şi populaţia băştinaşă. „Referindu-ne la situaţia din satul Ciobruci, am constatat că localitatea dispune de un Ambulator medical, unde activează 4 medici şi 12 specialişti cu studii medii de specialitate (asistente medicale, laboranţi etc), deservind 5475 persoane adulte şi 319 adolescenţi. Deşi numărul beneficiarilor este impunător, nu întotdeauna medicii reuşesc să acorde asistenţă medicală la timp şi de calitate. Unul din motivele majore este că această instituţie medicală foloseşte utilaj învechit, care nu corespunde normelor sanitare minime şi deja, au depăşit termenul de exploatare de câteva ori, ba chiar prezintă pericol pentru sănătatea pacienţilor din cauza defecţiunilor tehnice. O altă cauză este că edificiul ambulatorului se află într-o stare deplorabilă, încăperile nefiind reparate de mulţi ani. Toate reţelele inginereşti sunt vechi şi deteriorate. Încăperile sunt folosite iraţional ceea ce duce la pierderi de energie electrică şi termică”, a menţionat Ilie Zabica, coordonatorul proiectului „Never Alone”. Proiectul „Never Alone” este implementat de Fundaţia Regina Pacis având drept scop oferirea acţiunilor concrete şi imediate pentru rezolvarea problemelor sociale cu care se confruntă populaţia satului Ciobruci, raionul Slobozia din regiunea transnistreană. Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea sănătăţii şi creşterea calităţii vieţii copiilor, pensionarilor, bătrânilor singuratici, invalizilor, a persoanelor cu dizabilităţi fizice, motorice etc. din localitate prin formarea cadrelor medicale din teritoriu şi oferirea asistenţei sociale, inclusiv medicală de calitate. Pentru contact: Victor Munteanu, Manager de proiect UNDP Moldova, tel. 260786, e-mail: victor.munteanu@undp.org sau Irina Lazur, Coordonator Comunicare şi Informare, tel. 232523, e-mail: irina.lazur@undp.org *** Proiectul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” are ca scop abordarea necesităţilor comunităţilor din regiunea transnistreană prin sporirea accesului la serviciile economice şi sociale de bază, precum şi accesului la sursele de informare obiective şi diversificate. Totodată, proiectul urmează să abordeze necesităţile celor mai vulnerabile comunităţi, un accent deosebit fiind pus pe regiunea transnistreană, inclusiv zona de securitate. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
|
Loading
|
|
|
Contact Us | Copyrights & Terms of Use | UNDP Disclosure Policy| Fotografii de: Valerii Corcimari, Iurie Foca, Julie Pudlowski, John McConnico |