EUBAM ŞI SERVICIUL DE STAT GRĂNICERI AL UKRAINEI AU FOST GAZEDELE UNUI TURNEU INTERNAŢIONAL DE MINI-FOTBAL

Odesa, 10 Iunie 2010 – Lumea e pe cale să fie cuprinsă de nebunia fotbalului. Curînd, va fi introdus în teren balonul la prima Cupă Mondială, care se va juca în Africa. În 2012, Ucraina şi Polonia vor fi în comun gazdele Campionatelor Europene. Dacă sunteţi cumva un fan al acestui sport, avem nişte veşti extraordinare. Chiar însă dacă nu cunoaşteţi palmaresul de goluri al lui Pelé sau cine este campionul UEFA, totuşi puteţi savura un joc bun, sau chiar iniţia o partidă amicală de fotbal cu prietenii Dvs. Anume aceasta a şi fost turneul internaţional de mini-fotbal între serviciile de frontieră; o partidă amicală de fotbal între prieteni.

Pe parcursul a două zile, au concurat echipele Serviciilor Grăniceri şi Vamale ale Moldovei şi Ucrainei, Poliţiei de Frontieră a României, Academiei de Drept din Odesa, Autorităţilor Regionale ale Odesei, FRONTEX, Conducerii Direcţiei regionale Sud a Serviciului de Stat Grăniceri al Ucrainei si echipa EUBAM. Meciurile au fost jucate în cadrul a doua grupuri preliminare, iar marea finală de 40 minute a fost jucată între Serviciile Grăniceri ale Moldovei şi Ucrainei şi s-a finalizat cu  o serie de lovituri de penalty. Scopul întregului turneu a fost însă nu victoria, ci participarea. Dacă însă totuşi ţineţi să aflaţi numele învingătorului, să ştiţi că au cîştigat ucrainenii.

‘Acest turneu de fotbal ţine de consolidarea încrederii şi a bunelor relaţii’ a menţionat Udo Burkholder, Seful EUBAM. ‘Turneele de fotbal din ultimii ani au contribuit la stabilirea unor relaţii de lucru prospere între Moldova, Ucraina şi EUBAM şi sunt încîntat că anul acesta ni se alătură şi experţi din UE’ a mai adăugat el. 

Este destul de simbolic faptul, că turneului nostru  de fotbal  i-a fost conferit statutul de turneu  internaţional  şi că în fiecare an creşte numărul statelor participante. Fotbalul este un sport de echipă, care solicită nu doar dezvoltarea strategiei proprii ci şi înţelegerea stilului de joacă al fiecărui jucător din teren. Prin asemenea jocuri, învăţăm să ne înţelegem mai bine unii pe alţii. Faptul, că o asemenea competiţie se desfăşoară între serviciile de frontieră,  denotă faptul că frontierele unesc atît statele, cît şi oamenii” a spus Preşedintele Serviciului de Stat Grăniceri al Ucrainei Mykola Lytvyn.

Turneul s-a desfăşurat pe terenurile Centrului Sportiv şi de Recreare Lyusdorf, sectorul Sovignion, Odessa şi a fost găzduit în comun de către Serviciului de Stat Grăniceri al Ucrainei şi EUBAM. Pînă acum, Misiunea, în comun cu  Serviciile Grăniceri şi Vamale ale Moldovei şi Ucrainei au mai desfăşurat asemenea exerciţii de consolidare a încrederii , inclusiv un turneu de volei feminin şi primul turneu internaţional de mini-fotbal în 2009. 

Pe terenul de joacă, devotamentul poate deveni feroce iar sîngele poate clocoti chiar. Un joc de succes însă, mereu va reuni oamenii. A avut loc un schimb de bătăi pe umăr şi îmbrăţişări amicale.

Au fost acordate premii pentru cel mai bun jucător, portar, pentru ‘juniorul’ şi ‘veteranul’ jocului.  Din  festivitate a fost de nelipsit şi un mini turneu amical între şefii de la grăniceri şi vamă, conducerea de vîrf EUBAM şi conducătorii locali.

Serviciului de Stat Grăniceri al Ucrainei şi partenerii de pregătire au făcut o treabă excelentă la compartimentul ceremoniilor generoase de deschidere şi închidere. Au fost interpretate imnurile, înălţate steagurile iar echipele au mărşăluit. Pentru acei care vin din mediul civil, această pompă a ceremoniei a fost ceva nou, însă a fost întîmpinată cu un respect cuviincios.

Formalitatea ceremoniilor a fost echilibrată de  grupurile de dansatoare care au făcut roata, au alergat, sărit şi au întreţinut publicul în pauzele dintre meciuri.

Vasyl Krasovsky, portarul EUBAM şi translatorul şef, a fost încîntat să se reîntoarcă în teren.  
‘A fost extrem de incitant să îmbrac din nou uniforma de portar, să mă întorc pe terenul verde  după peste 30 ani de viaţă fără fotbal ! Toate acestea împreună m-au întinerit cu cel puţin 30 ani’ a exclamat el.

Dl. Krasovsky, precum şi mulţi alţii au sugerat modalităţi pentru a transforma evenimentul de anul viitor într-un succes şi mai mare, care ar fi şi o bună încălzire pentru EURO 2012. Pentru viitor, se prevede o amplificare a evenimentului. Se aşteaptă că se vor alătura echipe din Rusia, Polonia, Bulgaria şi Ungaria.