Viziunea noastră:Global: PNUD Moldova:
|
Prezentarea Capitolului Prevenirea şi Combaterea Torturii din Planul Naţional de Acţiuni în domeniul Drepturilor OmuluiChişinău, 28 Aprilie 2010 - La 28 aprilie, proiectul „Prevenirea torturii”, finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, a prezentat studiul de bază „Situaţia din R. Moldova privind combaterea torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante”. În baza studiului un grup de experţi au elaborat şi propus autorităţilor Republicii Moldova spre aprobare un nou capitol în Planul Naţional de Acţiuni în domeniul Drepturilor Omului ce se referă la prevenirea şi combaterea torturii. Studiul conţine o analiză a situaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii torturii din Republica Moldova şi un şir de recomandări concrete pentru prevenirea fenomenului, precum şi protecţia victimelor torturii. Autorii constată că Republica Moldova, la fel ca orice stat ce a aderat la instrumentele internaţionale ce interzic tortura, urmează să întreprindă toate măsurile pentru a preveni, combate, pedepsi făptuitorii şi compensa victimele pentru actele de tortură. Potrivit studiului, condiţiile de detenţie în custodia poliţiei nu corespund cerinţelor legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniu. Mai multe surse credibile şi actori de constatare indică la numărul mare de plângeri privind aplicarea forţei şi maltratărilor în unele instituţii de detenţie ale poliţiei. În acest context, sunt necesare măsuri orientate la diminuarea incidenţei torturii şi altor rele tratamente în custodia poliţiei, precum: deţinerea persoanelor (atât în cauze penale, cât şi contravenţionale) pentru perioade mai mari de 48 de ore în locurile de detenţie subordonate Ministerului de Justiţie; supravegherea video a locurilor de detenţie ale poliţiei; ţinerea evidenţei stricte a persoanelor aflate în custodia poliţiei; asigurarea drepturilor fundamentale ale persoanelor reţinute, precum şi asigurarea condiţiilor adecvate de detenţie. Totodată, rămâne actuală situaţia privind maltratările şi tentativele de muşamalizare a unor cazuri de tortură, tratament inuman, crud şi degradant a persoanelor condamnate la privaţiune de libertate, condiţii de detenţie inumane în celulele de carantină etc. în acest sens, se recomandă adoptarea unor acţiuni care ar contribui la eradicarea fenomenului, prin asigurarea drepturilor persoanelor private de libertate, inclusiv crearea condiţiilor adecvate de detenţie în celulele de carantină şi carcer, precum şi revizuirea mecanismului de contestare de către condamnaţi a sancţiunilor disciplinare. Experţii mai constată situaţia alarmantă în instituţiile psihiatrice, inclusiv deţinerea persoanelor fără o decizie judecătorească, precum şi relele tratamente admise în aceste instituţii. În acest context, autorii studiului recomandă crearea serviciului de apărare a pacienţilor, revizuirea statutului persoanelor internate, instruirea personalului şi monitorizarea respectării drepturilor pacienţilor. În vederea îmbunătăţirii activităţii Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii şi instituţiei ombudsmanului experţii consideră că este necesar de a determina clar competenţele acestor instituţii, de a le dota cu resurse necesare şi de a elimina impedimentele de funcţionare, inclusiv prin responsabilizarea factorilor de decizie ce obstrucţionează activitatea lor. Totodată, în vederea eficientizării activităţii Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova este necesar de a prioritiza categoriile de intervenţii pe care le realizează şi intensifica activitatea de abilitare juridică a persoanelor private de libertate. Autorii studiului au ajuns la concluzia că investigaţiile interne ale Ministerului Afacerilor Interne până în prezent nu au dat dovadă de corespundere cu principiile şi bunele practici de investigare a actelor de tortură. Investigaţiile penale în cauzele de tortură (înainte şi după evenimentele din aprilie 2009) în mare parte nu întrunesc cerinţele minime, căpătând un caracter îndelungat şi finalizate printr-o hotărâre procesuală neîntemeiată, lucru ce a fost constatat în diferite surse. Conform bunelor practici internaţionale, urmărirea penală şi investigarea actelor de tortură trebuie să fie eficientă, multilaterală şi completă, promptă/rapidă şi transparentă. În prezent, în instanţele de judecată se atestă un număr redus de acţiuni legate de examinarea cauzelor de tortură şi de repunere în drepturi a persoanelor care au fost supuse torturii. Aceasta, se explică, printre altele, şi prin lipsa de independenţă a puterii judecătoreşti, instruire insuficientă în domenii legate de tortură, neexecutarea unor hotărâri ale CEDO pe articolul 3. În urma constatărilor privind situaţia torturii şi altor tratamente cu cruzime, inumane şi degradante, experţii au elaborat un şir de recomandări şi acţiuni, care se reflectă într-un nou capitol în Planul Naţional de Acţiuni în domeniul Drepturilor Omului cu privire la prevenirea şi combaterea torturii, fiind propus autorităţilor Republicii Moldova spre aprobare. „Suntem convinşi că şi alte preveri incluse în proiectul de Plan pentru anii 2010-2013 vor contribui la prevenirea şi combaterea torturii, fără a fi înaintate propuneri speciale în acest sens. Atât colaboratorii instituţiilor ce asigură detenţia, cât şi alte grupuri profesionale, care pot avea tangenţe cu fenomenul şi victimele torturii, urmează să aibă o bună înţelegere, formată prin instruire, a mecanismelor de prevenire şi combatere a torturii şi altor rele tratamente”, a declarat Victor Zaharia, liderul echipei de experţi. Pentru contact: Mircea Eşanu, Manager de proiect UNDP Moldova, tel. 245079, e-mail: mircea.esanu@undp.org sau Irina Lazur, Coordonator Comunicare şi Informare, tel. 232523, e-mail: irina.lazur@undp.org
|
Loading
|
|
|
Contact Us | Copyrights & Terms of Use | UNDP Disclosure Policy| Fotografii de: Valerii Corcimari, Iurie Foca, Julie Pudlowski, John McConnico |