Viziunea noastră:Global: PNUD Moldova:
|
Proiectul PNUD „Edificarea guvernării electronice în Moldova-2” oferă asistenţă pentru pregătirea bazei metodologice şi organizarea unei cercetări în domeniul e-DezvoltăriiChişinău, 23 iulie 2009 — Ministerul Dezvoltării Informaţionale, cu sprijinul Proiectului PNUD "Edificarea guvernării electronice în Moldova-2", iniţiază o cercetare în domeniul e-Dezvoltării în Republica Moldova, care va servi drept premisă pentru actualizarea Strategiei Naţionale de edificare a societăţii informaţionale "e-Moldova". Cercetarea va permite evaluarea integrală a rezultatelor obţinute în domeniul edificării societăţii informaţionale în Republica Moldova pe parcursul celor patru ani de la aprobarea Strategiei e-Moldova şi a Planului de Acţiuni. Potrivit lui Ion Coşuleanu, managerul Proiectului PNUD „Edificarea guvernării electronice în Moldova-2”, cercetarea va fi una complexă, în conformitate cu practicile internaţionale de monitorizare şi estimare a nivelului de e-Dezvoltare a unei societăţi. Cadrul metodologic este elaborat în coordonare cu Biroul Naţional de Statistică, iar sondajele vor fi efectuate de compania „Magenta”, selectată printr-un proces competitiv. Sondajele vor cerceta gospodăriile casnice, mediul de afaceri, autorităţile publice din domeniul educaţiei, culturii, sănătăţii etc. Cercetarea va contribui nu numai la reliefarea rezultatelor şi lacunelor existente în domeniu, a dinamicii realizării Strategiei e-Moldova, dar şi la definirea obiectivelor pentru următorii şase ani. Ion Coşuleanu a mai spus că Strategia e-Moldova actualizată va focaliza atenţia spre crearea de resurse informaţionale în sectorul public şi cel privat, în mediul academic, societatea civilă, în domeniul sănătăţii şi culturii prin mobilizarea capacităţilor de producţie într-un parteneriat public-privat şi prin stimularea factorului participativ, în special, din sectorul privat şi cel al societăţii civile. Pentru contact: Pentru contact: Ion Coşuleanu, manager de proiect, tel. 25.70.31; E-mail: ion.cosuleanu@undp.org sau Natalia Costaş, consultant comunicare, tel. 069221141, E-mail: natalia.costas@un.md *** PNUD este reţeaua globala a Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, care promovează schimbarea si conectează tarile la surse de cunoştinţe, experienţa si resurse pentru a ajuta oamenii sa-si construiască o viata mai buna. Prezent in 166 de tari, PNUD conlucrează cu ele in identificarea soluţiilor proprii pentru realizarea sarcinilor de dezvoltare la nivel global si naţional. In timp ce tarile îşi dezvolta capacităţile locale, ele beneficiază de experienţa experţilor PNUD si partenerilor săi. Mai multe despre PNUD la www.undp.org and www.undp.md
|
Căutarea |
|
|
Contact Us | Copyrights & Terms of Use | UNDP Disclosure Policy| Fotografii de: Valerii Corcimari, Iurie Foca, Julie Pudlowski, John McConnico |