Viziunea noastră:Global: PNUD Moldova:
|
Datorită asistenţei PNUD Moldova, satul Antoneşti a obţinut acces la apă potabilă
„Proiectul a fost unul de real folos pentru comunitatea noastră, deoarece am reuşit să extindem cu 8 km reţeaua de aprovizionare cu apă potabilă din sat, iar cei 206 săteni care au participat la lucrări au fost remuneraţi pentru munca depusă cu aproximativ 700 de lei fiecare”, a declarat Anatolie Sârbu, primarul de Antoneşti, în cadrul unei şedinţe de evaluare a rezultatelor proiectului, la care au participat reprezentanţi ai PNUD Moldova, autorităţi locale şi raionale, beneficiarii, precum şi mass media. Potrivit lui Alexandru Baeş, preşedintele Asociaţiei consumatorilor de apă din Antoneşti, datorită proiectului finanţat de PNUD şi Guvernul României oamenii din sat au devenit mai uniţi, iar lucrările de instalare a apeductului au fost efectuate calitativ şi operativ, în pofida condiţiilor meteorologice nefavorabile. „Până acum trebuia să aduc apă de la fântână, iar ea se află departe de casă şi e foarte adâncă. Pentru oamenii în vârstă ca mine acesta era un mare efort, mai cu seamă în timpul iernii”, spune Antonina Procopiev, o locuitoare din sat. „Acum sunt foarte mulţumită pentru că apa din robinet nu-i aşa de dură ca cea de la fântână şi în ea fasolea fierbe mult mai repede şi rufele se spală mult mai bine”, zice ea. Potrivit lui Alexandru Baeş până a avea acces centralizat la apă potabilă toţi sătenii o puteau folosi doar din fântâni, unde apa este de calitate proastă: mult mai dură şi, potrivit studiilor efectuate, depăşeşte de multe ori cantitatea admisă de nitraţi, ceea ce influenţează negativ asupra sănătăţii oamenilor. Potrivit lui Alexandru Ursul, manager de proiect, PDLI/ PNUD Moldova, Antoneşti este una din cele cinci localităţi care au beneficiat în acest an de un grant din partea PNUD Moldova şi Guvernul României pentru extinderea reţelelor de aprovizionare cu apă potabilă. Ele au fost selectate din rândul localităţilor care se află în zonele sever afectate de seceta din anul trecut şi care au fost disponibile pentru a implementa proiecte de dezvoltare comunitară. Costul grantului oferit satului Antoneşti a fost de 195 mii 500 lei, localitatea contribuind la implementarea proiectului cu alte aproximativ 230 mii lei, sub formă de materiale de construcţie. Proiectul din satul Antoneşti a fost realizat în cadrul Programului de Dezvoltare Locală Integrată PDLI/PNUD Moldova, care promovează dezvoltarea locală durabilă prin mobilizarea resurselor proprii, dezvoltarea capacităţilor autorităţilor locale, asigurarea transparenţei şi implicarea populaţiei la toate etapele de realizare a proiectului. În perspectivă, PNUD Moldova intenţionează să implementeze proiecte similare şi în alte localităţi din republică. * * * Pentru informaţii suplimentare, puteţi contacta: Alexandru Ursul, manager de proiect, Programul de Dezvoltare Locală Integrată ILDP/ PNUD Moldova. Tel. 31 11 49; E-mail: alexandru.ursul@undp.org |
Căutarea |
|
|
Contact Us | Copyrights & Terms of Use | UNDP Disclosure Policy| Fotografii de: Valerii Corcimari, Iurie Foca, Julie Pudlowski, John McConnico |