De Ziua Drepturilor Omului, jurnalişti si ONG-uri au fost premiaţi pentru acţiuni de apărare si promovare a drepturilor omului pn 2007
11 decembrie 2007, Chişinău -- Cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, jurnalişti, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, grupuri de iniţiativă şi activişti în domeniu au fost premiaţi în cadrul Galei de premiere în domeniul Drepturilor Omului, organizată de Comisia pentru drepturile omului a Parlamentului şi Organizaţia Naţiunilor Unite în Moldova.
Gala, aflată deja la a III-a ediţie, este organizată anual la 10 decembrie şi urmăreşte drept scop evidenţierea şi premierea celor mai valoroase iniţiative şi acţiuni de apărare şi promovare a drepturilor omului a reprezentanţilor societăţii civile, realizate pe parcursul anului curent.
La evaluarea acţiunilor organizaţiilor non-guvernamentale s-a ţinut cont de relevanţa acestora pentru nevoile grupului-ţintă şi pentru comunitate, de existenţa şi stabilirea parteneriatelor, de schimbările pozitive produse în comunitate, gradul de durabilitate al acţiunilor realizate etc. Criteriile de evaluare pentru mass-media de care s-a ghidat juriul au fost: abordarea prospectivă a drepturilor omului în materialele jurnaliştilor, profesionalismul acestora, originalitatea expunerii şi abilitatea de a lucra cu sursele, respectarea codului deontologic, precum şi rezonanţa şi impactul materialelor.
În anul curent, valoarea premiilor a constituit: premiul I – 750USD, premiul II – 500 USD, premiul III – 250 USD, menţiune – 100 USD şi Marele premiu -1000 USD.
La concurs au participat 54 jurnalişti din Bălţi, Chişinău, Rezina, Rîbniţa, Soroca şi alte localităţi din republică, 33 de organizaţii neguvernamentale din Chişinău, Cahul, Ungheni etc, inclusiv 5 persoane fizice.
Juriul, format din profesionişti – reprezentanţi ai ONG-urilor de profil şi instituţiilor mass-media a desemnat următorii câştigători:
MARELE PREMIU – Elena Pahovoma, Radio “RETRO FM” şi TV-7 NTV
AGENŢII DE PRESĂ ŞI ZIARE:
Premiul II – Uruşciuc Eugen, Agenţia “Monitor Media”
Premiul III – Olaru Angela, Ziarul “TIMPUL”
Premiul III – Păduraru Pavel, Ziarul „Timpul”
Menţiune – Petrusevici Natalia, Ziarul "SP" , or.Bălţi („Спрос и предложение»)
Menţiune - Iaşcenco Tudor , Cozonac Cornelia, Săptămînalul regional “CUVÎNTUL”, or.Rezina, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, mun.Chişinău
RADIO:
Premiul II - Zaharia Viorica, Radio „Europa Liberă”
Premiul III - Ursu Valentina, Radio „Europa Liberă”
TV:
Premiul I – Leontina Vataman-Mărgineanu, OWH TV Studio
Premiul II - Gvindjia Daria, TV-7 NTV
Premiul III – Zaharova Angela, TV “Elita”, or. Rezina
Menţiune - Cojocaru Gabriela, Flor TV, or.Floreşti
ONG:
Premiul I – Institutul de Reforme Penale
Premiul I - Asociaţia „Tinerii pentru Dreptul la Viaţă”, or.Bălţi
Premiul II - Centrul de Informare, Instruire şi Analiză Socială (CAPTES)
Premiul II - Centrul Medical de Reabilitare a Victimelor Torturii „MEMORIA”
Premiul II – ONG „Proiecte Inovatoare în Penitenciare”
Premiul II - Centrul de Drept din Căuşeni, or.Căuşeni
Premiul III – Clubul Femeilor din Basarabeasca „GOLUBCA”, or.Basarabeasca
Premiul III – Centrul Naţional al Romilor
Premiul III - Asociaţia Obştească „PRO Nova”
Menţiune – GUDUMAC Elena, Coordonator în domeniul drepturilor omului, r-nul Glodeni
Menţiune – CIUGUREANU Nadejda, Biblioteca publică “Sergiu Rădăuţanu”, com. Chişcăreni, r-l Sîngerei
Menţiune - Asociaţia Civică “Hyde Park
***
Pentru informaţii suplimentare puteţi contacta: Ana Racu, Manager de proiect PNUD, tel. 245079, ana.racu@undp.org