ACQUIS-UL COMUNITAR IN DOMENIUL UNIUNII VAMALE

Scurt istoric

Comunitatea Economică Europeană a fost înfiinţată prin Tratatul de la Roma, semnat de cele şase state fondatoare (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda) la 25 martie 1957. Unul din obiectivele majore stabilite de Tratatul de la Roma a fost realizarea unei pieţe unice între statele membre, primul pas concret fiind crearea unei uniuni vamale.

Între 1958 şi 1968, taxele vamale pentru importurile din statele membre ale Comunităţii au scăzut treptat până la dispariţia totală. În 1968 a fost desăvârşită unificarea tarifelor, adică au fost eliminate toate taxele vamale şi restricţiile în comerţul dintre statele membre ale Comunităţii, fiind introdus un tarif unic aplicabil bunurilor importate din terţe ţări.

Aplicarea unui tarif comun nu a însemnat şi finalizarea uniunii vamale. Cu toate că între 1968 şi 1992 uniunea vamală s-a extins treptat, prin dezvoltarea legislaţiei vamale comune, statele membre şi-au menţinut controalele vamale la frontierele interne, pentru a colecta alte taxe decât cele vamale (TVA, accize), pentru a strânge informaţiile statistice sau pentru a aplica măsuri de securitate. Menţinerea controalelor la frontierele interne implică o mulţime de costuri, în timp şi bani, pentru importatori, exportatori şi transportatori, fiind în acelaşi timp o piedică în calea funcţionării cu adevărat a unei pieţe unice.

Ca urmare, între 1986 şi 1993, Uniunea Europeană a adoptat o serie de măsuri ce au condus la înfiinţarea pieţei unice în1993, cele mai importante măsuri din punct de vedere vamal fiind introducerea în 1988 a unui formular unic de declaraţie vamală (care a înlocuit circa 150 de documente vamale diferite) şi adoptarea în 1992 a unui Cod Vamal Comunitar. Începând cu anul 1993, controalele la frontierele interne au fost abolite, colectarea TVA şi a accizelor pentru comerţul dintre statele membre fiind realizat din acel moment prin sisteme fiscale şi statistice ce nu necesitau controlul bunurilor şi a documentaţiei aferente în momentul trecerii dintr-un stat în altul.

Rezultatul - a fost creat un teritoriu vamal unic, fără frontiere interne, în care este garantată libera circulaţie a bunurilor comunitare. Bunurile „necomunitare” ce nu au căpătat statutul de liberă circulaţie pot fi tranzitate pe teritoriul Comunităţii ţinându-se cont de diferite convenţii precum cea referitoare la transporturile  internaţionale rutiere (Convenţia TIR), la cea privind admiterea temporară a bunurilor (Convenţia ATA) sau Convenţia Comună privind tranzitul.

Temeiul juridic

Articolul 23 al Tratatului Comunităţii Europene (Tratatul de la Roma) stipulează că uniunea vamală va acoperi totalitatea comerţului cu bunuri, interzicând taxele vamale de import şi export între statele membre sau toate taxele având un efect echivalent. Conform Tratatului, uniunea vamală implică şi adoptarea Tarifului Vamal Comun (forma actuală fiind stabilită prin Regulamentul nr. 2658/87) pentru relaţiile cu terţe ţări. Articolele 24 – 31 ale Tratatului Comunităţii Europene acoperă alte aspecte referitoare la libera circulaţie a bunurilor şi la uniunea vamală.

Proceduri de luare a deciziilor

Politica vamală cade în responsabilitatea Comunităţii şi este implementată de către statele membre. Comisia Europeană este responsabilă de iniţiativele privind dezvoltarea politicii vamale şi de propunerile privind legislaţia în domeniu. Comisia asigură coordonarea dintre administraţiile statelor membre, adunând informaţii şi opinii din sectorul afacerilor şi industrial la nivel european. De asemenea, Comisia Europeană are  competenţa exclusivă de a negocia concesiile tarifare în cadrul  Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Modificarea taxelor vamale din Tariful Vamal Comun sunt supuse de către Comisia Europeană spre aprobare Consiliului European, care le poate aproba cu majoritate de voturi. De asemenea, Consiliul aprobă derogările de la aplicarea Tarifului Vamal Comun, prin aplicarea de măsuri tarifare precum contingentele tarifare, plafoane tarifare, suspendări totale sau parţiale de taxe vamale.

Administraţiile vamale din statele membre sunt responsabile de aplicarea în practică a legislaţiei vamale, atât în ceea ce priveşte politica comercială (colectarea taxelor vamale), cât şi restul politicilor comunitare (politica agricolă comună, politica de securitate, etc.).

Politica vamală

Politica vamală comunitară se bazează pe aplicarea uniformă a legislaţiei vamale de către administraţiile vamale ale statelor membre. Legislaţia privind politica vamală cuprinde: Codul vamal comunitar şi prevederile de aplicare a Codului Vamal, Nomenclatura combinată, Tariful vamal comun, precum şi legislaţia aferentă ce depăşeşte sfera codului vamal (legislaţia privind bunurile contrafăcute sau piratate, exportul de bunuri culturale, comerţul preferenţial, controalele sanitare şi de mediu, politicile comune în domeniul pescuitului şi a agriculturii, protejarea intereselor economice prin aplicarea instrumentelor netarifare sau măsurile de securitate şi politică externă).

Instrumente

În timp ce libera circulaţie a bunurilor este principala manifestare internă a uniunii vamale, Tariful Vamal Comun (TVC) formează aspectul extern, deoarece face posibilă aplicarea uniformă a taxelor vamale la produsele importate din alte ţări decât cele ale Uniunii Europene, indiferent de ţara de destinaţie.

Iniţial, în 1968, Tariful Vamal Comun a fost creat ca o medie a tarifelor celor şase state membre. Pe baza articolului 28 al Tratatului, Consiliul a introdus de-a lungul timpului multe amendamente, fie din proprie iniţiativă, fie datorită negocierii tarifelor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (Acordul General asupra Tarifelor şi Comerţului – GATT).

Tariful Vamal Comun conţine atât nomenclatorul bunurilor supuse taxelor vamale (nomenclatura combinată) cât şi nivelul taxelor vamale pentru fiecare linie tarifară. Tariful Vamal Comun este un instrument important nu numai pentru colectarea taxelor vamale dar şi pentru întocmirea statisticilor privind comerţul exterior şi pentru aplicarea măsurilor din domeniile politicii fiscale şi monetare, a agriculturii sau a comerţului.

Nomenclatura combinată este o listă a tuturor tipurilor de bunuri ce pot face obiectul comerţului internaţional, bunurile fiind împărţite în funcţie de caracteristicile lor în 96 de capitole şi aproximativ 10400 de încadrări tarifare. Nomenclatura combinată este folosită atât pentru aplicarea sau negocierea tarifelor cât şi în scopuri statistice; ea are la bază un instrument internaţional de clasificare, Sistemul Armonizat, administrat de Organizaţia Mondială a Vămilor.

Anual, Comisia face o actualizare a Anexei I a Regulamentului nr. 2658/87, actualizare ce ţine cont de  schimbările intervenite la nivel internaţional sau de cele necesitate de reflectarea evoluţiei politicii comerciale. Actualizările tarifului valabile pentru anul următor se publică în general în luna octombrie, cea mai recentă actualizare, valabilă pentru anul 2004, fiind Regulamentul (CE) 1789/2003.

Din 1983, disparităţile dintre statele membre privind aplicarea scutirilor de taxe vamale de import şi de export au fost eliminate prin înfiinţarea unui sistem comunitar de scutire de la plata taxelor vamale (Regulamentul nr. 918/83), regulamentul prevăzând categoriile de bunuri importate sau exportate scutite de astfel de taxe.

Începând cu 1999 Uniunea Europeană a introdus o versiune electronică a Tarifului Vamal Comun, numită TARIC. Principalul avantaj al TARICului este faptul că acesta conţine, pe lângă nomenclatura bunurilor şi taxele vamale, şi toate prevederile legale aplicabile în vămuirea unui anume bun, ceea ce face ca TARIC-ul să fie un instrument operaţional extrem de puternic în asigurarea uniformităţii aplicării legislaţiei vamale de către toate administraţiile vamale comunitare. Pe lângă aceasta, TARIC-ul are avantajul că este actualizat zilnic şi poate fi consultat online, pe Internet, atât de către autorităţi cât şi de către public (prin sistemul numit DDS - Sistemul de Distribuirea a Datelor privind Tarifele). Prin acelaşi sistem DDS poate fi consultată şi baza de date privind contingentele şi plafoanele tarifare, numită TQS – Contingente Tarifare şi Supraveghere.

Un alt instrument al politicii vamale este reprezentat de NCTS – Noul Sistem Computerizat de Tranzit. Acesta înlocuieşte vechile modalităţi de urmărire a tranzitelor, bazate pe schimbul de documente tipărite, care s-a dovedit de-a lungul timpului greoi, dificil de gestionat şi expus fraudelor de proporţii. NCTS permite schimbul electronic de date între administraţiile vamale în paralel cu circulaţia propriu-zisă a bunurilor aflate în tranzit, existând astfel un control mult mai bun asupra celor aproximativ 20 de milioane de tranzite interne sau externe efectuate la nivel comunitar într-un an.

Declararea bunurilor în vamă se face prin folosirea Documentului Administrativ Unic (SAD – Single Administrative Document); acesta a început să fie folosit în 1988, simplificând mult procedurile vamale prin înlocuirea a aproximativ 150 de documente vamale folosite anterior de administraţiile vamale ale statelor membre.

Eliminarea formalităţilor vamale la frontierele interne în 1993 a condus la introducerea sistemului Intrastat (Regulamentul nr. 3330/91) prin care se face colectarea informaţiilor statistice referitoare la comerţul cu bunuri între statele membre direct de la comercianţi.

Pentru a asigura o funcţionare cât mai bună a Uniunii vamale la nivelul statelor membre, Comisia Europeană a lansat începând cu 1996 o serie de programe (Customs 2000, Customs 2002, Customs 2007) ce au ca obiectiv asigurarea uniformităţii aplicării legislaţiei vamale, prevenirea fraudelor, cooperarea dintre administraţiile vamale şi dezvoltarea utilizării sistemelor informatice precum TARIC sau NCTS.

Formalităţi şi controale vamale

Codul Vamal Comunitar (Regulamentul nr. 2913/92) a fost înfiinţat pentru a codifica şi simplifica legislaţia vamală, care până la acea dată făcea obiectul a peste 30 de directive şi regulamente, adoptate în perioada 1968 – 1990. Prin cod sunt stabilite procedurile vamale aplicabile bunurilor intrate în teritoriul Comunităţii precum şi regimurile vamale sub care acestea pot fi declarate (de exemplu import, export, tranzit, etc.).

O atenţie specială este acordată antrepozitelor şi zonelor libere ca şi reexportării, distrugerii sau abandonării bunurilor ne-comunitare. Codul Vamal Comunitar a suferit până în prezent o serie de modificări, destinate să simplifice şi să modernizeze procedurile şi regimurile vamale (ex. Regulamentele 89/1997, 2700/2000).

În ceea ce priveşte bunurile ce tranzitează teritoriul Uniunii, Comisia Europeană a emis o Comunicare COM (97) 188 – Planul acţiune pentru tranzit, ale cărui principale obiective sunt:

- întărirea cooperării între administraţiile vamale;

§         verificarea aplicării corectă şi uniformă a regulamentelor;

§         stabilirea unui parteneriat între autorităţile vamale şi operatori care să

§         răspundă necesităţilor utilizatorilor de tranzit;

§         integrarea sistemelor vamale europene;

§         asigurarea compatibilităţii sistemelor internaţionale de tranzit;

§         introducerea unui instrument necesar reformei privind tranzitul: noul sistem computerizat de tranzit (NCTS).

Începând cu 1991, au fost abolite formalităţile vamale pentru bunurile aparţinând sau destinate forţelor NATO (Regulamentul nr. 3648/91), iar din 1989 au fost eliminate controalele vamale la graniţele dintre statele membre pentru transporturile rutiere sau transporturile pe căi navigabile interioare. Mărfurile înregistrate sau puse în circulaţie într-o ţară ce nu este membră a Uniunii Europene, transportate rutier sau pe căi navigabile interioare, sunt supuse controlului vamal la frontiera externă a Comunităţii (Regulamentul nr. 3912/92).

Pentru asigurarea liberei circulaţii a bunurilor pe piaţa internă, au fost eliminate controalele şi verificările bagajelor persoanelor ce întreprind zboruri sau deplasări maritime intra- comunitare (Regulamentul nr.

3925/91).

Reţele de comunicare a datelor între administraţiile vamale Convenţia privind folosirea tehnologiei informaţiilor în scopuri vamale (Sistemul Informatic Vamal – CIS) a fost ratificată de statele membre pentru a se preveni, investiga şi urmări infracţiunile stipulate de legislaţiile naţionale a statelor membre. Prin folosirea Sistemului Informatic Vamal se urmăreşte diseminarea rapidă a informaţiilor, cooperarea dintre administraţiile vamale a statelor membre ca şi folosirea unitară a procedurilor de control. Sistemul Informatic Vamal a fost înfiinţat prin Regulamentul nr. 515/97.

Abolirea verificărilor veterinare la graniţele dintre statele membre a dus la implementarea unei reţele computerizate privind procedurile de import în domeniu veterinar (Proiectul SHIFT). Prin Decizia nr.

Aranjamente specifice

Droguri şi substanţe psihotrope. Pentru a preveni comercializarea ilegală a drogurilor, prin Regulamentul nr. 3677/90 şi Directiva nr. 92/109 au fost stabilite măsurile ce trebuie luate pentru fabricarea şi plasarea pe piaţă a anumitor substanţe care sunt folosite pentru fabricarea substanţelor psihotropice şi a narcoticelor.

Bunuri culturale Prin Regulamentul nr. 3911/92 se stabilesc măsurile referitoare la exportul bunurilor de patrimoniu cultural. Bunurile aparţinând tezaurului cultural naţional exportate ilegal de pe teritoriul unui stat membru şi confiscate, sunt returnate statului de pe teritoriul căruia provin (Directiva nr. 93/7).

Măsuri privind libera circulaţie, exportul, regimul suspensiv de perfecţionare pasivă şi activă a bunurilor falsificate, piratate sau care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală sunt stabilite de Regulamentul nr. 3295/94.

Armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la plasarea pe piaţă a explozivilor folosiţi în scopuri civile, libera circulaţie a acestora precum şi procedura de inspecţie sunt stabilite prin Directiva 93/15.

Regulamentul nr. 1334/2000 stabileşte procedura de control a exportului bunurilor şi tehnologiilor cu dublă utilizare (atât civilă cât şi militară) iar prin Directiva nr. 91/477 este stabilită procedura de control a achiziţionării armelor de foc.

Uniunea Europeană este membru fondator al Convenţiei de la Washington (Convenţia CITES), convenţie ce reglementează protejarea şi garantarea conservării speciilor de flora şi fauna sălbatică aflate în pericol sau pe cale de dispariţie (Regulamentul nr. 338/97).

//Centrul de Resurse Juridice, Uniunea Vamala, Bucuresti, 2004
http://www.crj.ro/