Nota: Ratificat prin Legea nr.348-XV din 12.07.2001
Tratat intre Republica Moldova si Ucraina
cu privire la frontiera de stat
din 18.08.1999
Publicat in editia oficiala "Tratate internationale", 2002, volumul 29, pag.434
Republica Moldova si Ucraina, denumite in continuare "Parti
Contractante",
confirmand atasamentul lor fata de scopurile si principiile Cartei
Organizatiei Natiunilor Unite, prevederile Actului final de la Helsinki
si alte documente ale Organizatiei pentru securitate si cooperare in
Europa,
reiesind din principiile egalitatii suverane, integritatii
teritoriale a statelor, inviolabilitatii frontierelor de stat si din
alte principii si norme unanim recunoscute ale dreptului international,
respectand tendinta popoarelor Republicii Moldova si Ucrainei spre
dezvoltarea continua a relatiilor de prietenie si buna vecinatate,
conducandu-se de prevederile Tratatului de buna vecinatate,
prietenie si colaborare intre Republica Moldova si Ucraina din 23
octombrie 1992,
reiesind din necesitatea stabilirii frontierei de stat intre
Republica Moldova si Ucraina,
au convenit asupra urmatoarelor:
Articolul 1
Frontiera de stat intre Republica Moldova si Ucraina se stabileste
in conformitate cu documentele privind delimitarea, care sunt parte
integranta a prezentului Tratat:
a) Protocolul - crochiu al liniei frontierei de stat intre
Republica Moldova si Ucraina;
b) Albumul de harti topografice al frontierei de stat intre
Republica Moldova si Ucraina, intocmit in rezultatul delimitarii
frontierei moldo-ucrainene efectuate in anii 1995-1999.
Articolul 2
Frontiera de stat este linia si suprafata verticala ce trece pe de
asupra acesteia, ce determina limitele teritoriilor Partilor
Contractante - a spatiilor terestre, acvatice, subterane, aeriene.
Articolul 3
1) Frontiera de stat pe sectoarele terestre, precum si in locurile,
unde ea intersecteaza apele statatoare sau curgatoare, trece, de regula,
pe linii drepte sau pe liniile caracteristice ale reliefului dupa
contururile naturale si artificiale ale terenului de la un punct al
curbei pina la celalalt, conform documentelor mentionate in articolul 1.
2) Frontiera de stat pe sectoarele de apa trece:
a) pe raurile navigabile - pe mijlocul liniei senalului principal
sau talvegului raului;
b) pe raurile nenavigabile - pe mijlocul lor sau pe mijlocul
principalului brat al raului;
c) pe lacuri si alte bazine de apa - de regula, pe linia dreapta,
ce uneste iesirile frontierei de stat la malurile lacului sau altui
bazin de apa sau in conformitate cu documentle mentionate in articolul 1;
d) pe canalele de ameliorare - pe mijlocul canalului sau pe unul
din maluri, in dependenta de apartenenta canalelor sau sistemului de
ameliorare.
3) Frontiera de stat, ce trece pe rau (parau), lac sau alt bazin de
apa, nu se modifica nici la schimbarea conturului malurilor lor sau a
nivelului apei, nici la devierea albiei raului (piriului) intr-o parte
sau alta, daca Partile Contractante nu vor conveni altfel.
4) Pe poduri si pe alte constructii hidrotehnice, care trec peste
raurile (paraiele) de frontiera, frontiera de stat trece prin mijlocul
acestor constructii sau pe axa lor tehnologica, indiferent de trecerea
frontierei de stat pe apa.
5) Insulele din raurile de frontiera, lacurile si alte bazine de
apa apartin teritorial uneia sau altei Parti Contractante in dependenta
de amplasarea lor in raport cu frontiera de stat si se numeroteaza
separat in documentele de delimitare si de demarcare ale Partilor
Contractante cu numere de ordine pentu fiecare rau, lac sau alt bazin
de apa.
Articolul 4
Puntele de jonctiune ale frontierelor de stat ale Republicii
Moldova, Ucrainei si Romaniei se stabilesc de un acord trilateral
separat.
Articolul 5
1) Frontiera de stat pe teren se marcheaza cu semne de frontiera
clar vizibile:
a) la puntele de jonctiune ale frontierelor de stat ale Republicii
Moldova, Ucrainei si Romaniei - prin semne graniceresti de jonctiune;
b) in punctele caracteristice ale liniei frontierei de stat
(punctele de cotitura, locurile de intersectie cu caile ferate si cu
autostrazile, in rapi si alte puncte ale reliefului) - prin doi stalpi
de frontiera, stabiliti, de regula, fiecare la o distanta de 2,5 metri
de la linia frontierei de stat si printr-un punct geodezic (de
centrare), stabilit intre acesti stalpi de frontiera chiar pe linia
frontierei de stat;
c) in locurile de trecere a frontierei de stat de pe sectorul
terestru pe cel acvatic sau invers - prin trei stalpi de frontiera si
un punct geodezic (de centrare) stabilit pe linia frontierei de stat pe
unul din maluri intre cei doi stalpi de frontiera mentionati; al
treilea stalp de frontiera se stabileste pe malul opus al raului in
limitele liniei frontierei de stat;
d) pe raurile, lacurile si alte bazine de apa de frontiera - prin
doi stalpi de frontiera, stabiliti fata in fata pe maluri opuse.
2) Caracteristica fiecarui semn de frontiera si amplasarea lui in
raport cu linia frontierei de stat, precum si forma lui, marimile,
materialul, numerotarea si ordinea de amplasare se determina prin
documentele de demarcare.
Articolul 6
Pentru stabilirea semnelor de frontiera de-a lungul frontierei de
stat se atribuie fasia de teritoriu cu latimea de 10 m (cite 5 m din
ambele parti ale liniei frontierei de stat).
Articolul 7
1) Pentru marcarea liniei frontierei de stat pe teren Partile
Contractante vor infiinta o Comisie mixta de demarcare (in continuare
Comisia), in componenta careia vor intra cite cinci reprezentanti de
la fiecare Parte Contractanta.
2) Comisia isi desfasoara activitatea sa in baza Regulamentului,
care se aproba de catre Guvernele Partilor Contractante.
3) La determinarea trecerii liniei frontierei de stat pe teren
Comisia se conduce de prezentul Tratat, Protocolul - crochiu al liniei
frontierei de stat, Albumul de harti topografice la scara 1:50000, de
hartile topografice de lucru la scara 1:10000, de materialele de
reglementare a regimului proprietatii funciare.
4) Cheltuielile legate de delimitarea si de demarcarea frontierei
de stat Partile Contractante le acopera in egala marime.
Articolul 8
Partile Contractante se obliga sa intretina frontiera de stat pe
toata intinderea astfel, incit linia de trecere a frontierei de stat
sa fie clara si vizibila. In acelasi mod ele se obliga sa intertina
semnele de frontiera si culoarele de frontiera.
Articolul 9
Regimul frontierei de stat, precum si ordinea de intretinere a
semnelor de frontiera si culoarelor de frontiera se determina prin
Tratatul intre Republica Moldova si Ucraina privind regimul frontierei
de stat.
Articolul 10
Partile Contractante vor semna un protocol aditional la prezentul
Tratat, care este parte integranta a lui si care reglementeaza
problemele transmiterii in proprietate Ucrainei a sectorului de
autostrada Odesa-Reni in regiunea localitatii Palanca a Republicii
Moldova, precum si a sectorului de teren, prin care trece acesta, si
regimul lor exploatare.
Articolul 11
Partile Contractante efectueaza schimb de date topografo-geodezice,
de materiale cartografice si aerofotografice cu parafa "Secret",
necesare pregatirii documentelor de delimitare, demarcare, verificarii
trecerii frontierei de stat si asigura protectia acestor date si
materiale, in conformitate cu acordurile in vigoare dintre Partile
Contractante.
Articolul 12
Prezentul Tratat se incheie pentru un termen nelimitat.
Prezentul Tratat se supune ratificarii si intra in vigoare in a
30-a zi din data efectuarii schimbului instrumentelor de ratificare.
Intocmit la Kiev, la 18 august 1999, in doua exemplare, fiecre in
limbile moldoveneasca si ucraineana, ambele texte fiind autentice.
PROTOCOL ADITIONAL
la Tratatul intre Republica Moldova si Ucraina cu
privire la frontiera de stat, privind transmiterea
in proprietate Ucrainei a sectorului de autostrada
Odesa-Reni in regiunea localitatii Palanca a Republicii
Moldova, precum si a sectorului de teren, prin care
trece acesta, si regimul lor de exploatare
Articolul 1
1.1) Republica Moldova transmite in proprietate (posesiune,
folosinta si administrare) Ucrainei sectorul de autostrada Odesa-Reni in
regiunea localitatii Palanca a Republicii Moldova, precum si sectorul de
teren, prin care trece acesta (in continuare - sector transmis).
1.2) Sectorul transmis constituie proprietatea Ucrainei pe
teritoriul Republicii Moldova.
1.3) Caracteristica tehnica a sectorului de autostrada cu lungimea
de 7,77 km de categoria a II-a tehnica:
- latimea medie a fasiei de atribuire - 23,0 m (la inaltimea medie a
terasamentului de 2,0 m si povarnisului de 1:1,5) - in conformitate cu
NC 467-74;
- latimea fasiei de pamant - 15,0 m;
- latimea partii carosabile - 9,0 m;
- pavajul partii carosabile - beton asfaltic;
- constructii artificiale:
km 54+077 teava dreptunghiulara 3x(2,0x2,0) cu lungimea de 18,2 m;
km 57+427 teava rotunda cu sectiunea 3x1,5 m cu lungimea 25,6 m;
km 51+920 pod cu sectiunea 13x10,7 m cu lungimea 146,5 m din beton
armat monolit cu capacitatile normative calculate N-13, NG-60.
1.4) Caracteristica sectorului de teren:
- lungimea - 7,77 km;
- latimea medie - 23,0 m (NC 467-74);
- suprafata - 18,0 ha.
1.5) Hotarele sectorului transmis vor fi stabilite pe teren de
organele competente ale Republicii Moldova si Ucrainei, tinand cont de
cerintele inaintate fata de exploatarea si deservirea autostrazii,
intr-un termen de o luna din ziua intrarii in vigoare a prezentului
Protocol si fixate intr-un act bilateral.
Articolul 2
2.1) Exploatarea si deservirea autostrazii si tuturor constructiilor
necesare pentru aceasta pe sectorul transmis se infaptuiesc de Ucraina.
2.2) Republica Moldova are dreptul de a folosi fara plata sectorul
de autostrada mentionat.
Articolul 3
3.1) Pe sectorul transmis Ucraina are dreptul sa inalte constructii
tehnice si de alta natura, necesare exploatarii si deservirii acestui
sector si autostrazii, sa efectueze lucrari de reparatii si de alta
natura pe acestea, precum si sa instaleze cai de comunicatie si sa se
foloseasca de ele, respectand ecologia terenului invecinat.
3.2) In cazul cind lucrarile sus-mentionate incalca regimul de
exploatare a pamantului sau de circulatie a populatiei locale, partea
ucraineana va instiinta organele de autoadministrare locala ale
Republicii Moldova despre caracterul, modul si termenele unor asemenea
tipuri de lucrari.
Articolul 4
4.1) Trecerea locuitorilor localitatii Palanca, care circula cu
vehicule pe teritoriul invecinat sectorului transmis, se efectueaza pe
drumul de iesire la sectorul indicat la km 57+400.
Toate celelalte drumuri de iesire existente pe sectorul transmis din
partea localitatii Palanca vor fi inchise din ziua intrarii in vigoare a
prezentului Protocol.
4.2) Pe sectorul transmis Ucraina efectueaza controlul rutier.
4.3) Pe sectorul transmis nu se va efectua controlul de frontiera,
vamal si alte tipuri de control, care se efectueaza la trecerea
frontierei de stat.
Articolul 5
Paza si escortarea marfurilor supuse accizelor ale Ucrainei, care
circula de la si pana la punctul de trecere international
Maiaki-Palanca-Udobnoe, se infaptuieste de subunitatile corespunzatoare
ale organelor competente ale Ucrainei.
Articolul 6
6.1) Pe sectorul transmis actioneaza jurisdictia Ucrainei.
6.2) Toate persoanele, care au savarsit infractiuni pe sectorul dat,
poarta raspundere in baza legislatiei nationale a Ucrainei.
Articolul 7
In cazul aparitiei pe teritoriul Republicii Moldova sau a Ucrainei a
pericolului de raspandire a bolilor contagioase deosebit de periculoase
pentru persoane sau animale, Partile Contractante, de comun acord, pot
limita temporar sau stopa deplasarea pe sectorul de drum transmis a
persoanelor si mijloacelor de transport, care pleaca in strainatate, sau
pot instala posturi de carantina pentru persoanele si animalele, care
trec frontiera de stat.
Articolul 8
Transportarea pe sectorul transmis a munitiilor, substantelor
radioactive si materialelor chimico-biologice se efectueaza numai dupa
informarea organelor competente ale Republicii Moldova.
Articolul 9
Cu acordul reciproc al Partilor Contractante, in textul prezentului
Protocol pot fi introduse modificari si completari.
Articolul 10
Prezentul Protocol constituie parte integranta a Tratatului intre
Republica Moldova si Ucraina cu privire la frontiera de stat si intra in
vigoare la data intrarii in vigoare a acestui Tratat.
Intocmit la Kiev, la 18 august 1999, in doua exemplare, fiecare in
limbile moldoveneasca si ucraineana, ambele texte fiind autentice.
Vizualizarea in Microsoft Word
- sus -
|