În mod inevitabil integrarea în UE presupune renunţarea la o parte din libertăţile de a acţiona independent în politica externă. În particular, după se propunea în proiectul constituţiei europene prezentat de Valery Giscard D’Estaing (preşedintele Convenţiei Constituţionale), „statele membre urmează să se abţină de la orice acţiune care ar contraveni intereselor UE sau care riscă să diminueze eficienţa UE” [www.euobserver.com 08/02/03]. Dar recentele evenimente care au precedat conflictul din Irak au arătat că deocamdată încă nu există un cadru instituţional de politică externă şi de securitate la care statele membre şi candidate la UE ar adera în mod necondiţionat. Această situaţie se va păstra încă un timp destul de îndelungat. Definitivarea pilonului II al UE va solicita încă negocieri dificile şi, cel mai probabil, convergenţa intereselor ţărilor din UE se va limita la cooperarea interguvernamentală, poate mai profundă decât acum, dar oricum în acest domeniu nu se va purcede la un transfer radical de competenţe prea mari instituţiilor europene supranaţionale. Alături de aceasta, actualul câmp de manevră independentă în politica externă a Chişinăului oricum deja este extrem de limitat. Prin urmare, din acest punct de vedere costurile şi riscurile asumate de Moldova sunt minimale.

Un alt aspect negativ al integrării va fi reflectat de diminuarea suveranităţii şi de afectarea domeniilor de competenţe tradiţionale pe care şi le asumă statele, iar aceasta are bineînţeles şi implicaţii asupra poziţiilor la care aderă statul în politicile sale externe. Dar, ca şi în cazul independenţei politicii, caracterul suveran al statului moldovenesc deja este extrem de confuz. În primul rând, nu sunt defel clare frontierele teritoriului asupra căruia se propagă suveranitatea statului moldovenesc. În al doilea rând, capacităţile de coerciţie ale statului sunt serios afectate de criminalitate şi corupţie chiar şi pe teritoriul pe care formal îl controlează. În sfârşit, însăţi legitimitatea statului moldovenesc este pusă la îndoială de o parte din cetăţenii săi. Creşterea numărului de solicitanţi pentru acordarea unor cetăţenii duble este o strategie de supravieţuire individuală care atestă existenţa unui pericol real colaps intern al statului pe nume Republica Moldova.

Integrarea europeană nu va avea un efect negativ asupra actualului nivel de suveranitate a Moldovei, ci din contra, va fi un proces stimulator pentru consolidarea suveranităţii până la un interval al cărui limită superioară va fi determinată de obiectivele pe termen lung de construcţie europeană. Pentru ca UE sa rămână funcţională, ponderea împuternicirilor care revin Bruxelles-ului de către noile state membre creşte cu fiecare extindere (în ipoteza extinderii până la 50 de membri, UE nu va fi viabilă cu actuala repartizare a competenţelor). Deşi există posibilitatea declanşării unei noi „parade a suveranităţilor”, este clar că în secolul XXI suveranitatea naţională va fi subminată în primul rând de globalizarea „sălbatică”, nu de aderarea la UE. Auto-eliminarea Moldovei din procesul european nu va avea drept efect păstrarea suveranităţii sale. Mai mult ca atât, chiar dacă Moldova nu va fi acceptată în calitate de candidat la aderarea la UE, ca şi în cazul statelor-membre ale EFTA vecinătatea cu UE inevitabil va implica o armonizare a legislaţiei naţionale cu cea europeană şi aplicarea standardelor europene asupra producţiei locale, acestea determinând erodarea suveranităţii.

Credem ca indiferent de apartenenţa la UE sau de perpetuarea actualei stări de „independenţă” politică, Moldova va continua să piardă din suveranitatea sa. Suntem de părerea că numai aderarea la UE ii va permite Moldovei, prin beneficiile socio-economice şi politice obţinute, să compenseze la maximum costurile inevitabile pe care le presupune integrarea. Aderarea mai târzie, presupune probabil un singur avantaj, şi anume ca, între timp, UE va reuşi să efectueze o sistematizare şi o delimitare mai clară a competenţelor între instituţiile europene şi statele naţionale.

Un risc major decurge din constituirea şi consolidarea structurilor birocratice supranaţionale, calificate de eurosceptici ca fiind „impersonale” şi dificil de a le expune controlului cetăţenilor europeni. Problema deficitului democratic în UE s-ar putea agrava odată cu aderarea noilor membri şi cu necesitatea de a transmite mai multe competenţe organelor supranaţionale pentru a păstra un caracter funcţional şi eficient al UE.

Riscul de antagonizare a Rusiei este unul dintre impedimentele externe cele mai serioase în calea integrării europene. După cum consideră unii autori [Guicherd], cu care suntem de acord, „experienţa istorică imperială de construcţie naţională şi actualele aspiraţii de restabilirea a statutului de mare putere, face ca Rusia să fie şi să rămână şi pe viitor, tentată de a interfera în afacerile din noile state independente şi, astfel, să limiteze independenţa şi suveranitatea lor”.  Prin urmare, „dorinţa Moldovei de integrare europeană poate fi extrem de dificil de reconciliat cu concepţiile Rusiei asupra viitoarelor aranjamente geopolitice şi geoeconomice dinEuropa” [idem]. Din declaraţiile de politică externă ale oficialilor ruşi se poate trage concluzia că Moscova vede viitorul continent european articulat în jurul a doi piloni: UE la Vest şi Rusia la Est. Aceasta va face ca Rusia probabil să se opună cu vehemenţă şi să submineze demersurilor pro-europene întreprinse de Chişinău.

În primul rând UE este cea care ar putea să minimizeze riscurile puse de politica rusă faţă de Moldova. Pentru aceasta UE ar trebui să renunţe definitiv la tratarea a Moldovei în calitate de fost stat sovietic, deoarece anume acest tratament încurajează viziunile dominatoare ale Rusiei faţă de ceea ce ea consideră zona sa de influenţă. Desigur, fără un efort politic intern, susţinerea europeană nu va avea nici un rezultat. Dar anume UE ar trebui să reconfirme dreptul fiecărui stat european de a deveni membru al UE, aşa cum este prevăzut în tratatele sale de bază şi să nu mai excludă pentru Moldova posibilitatea de integrare, cel puţin pe termen lung, în dependenţă de progresele sale interne de reformare economică şi politică. Actuala divizare a ţărilor europene în membri la UE, candidaţi şi restul este extrem de convenţională, ambiguă şi periculoasă ca consecinţe politice pe termen lung [Dauderstadt]. Pentru Moldova această politică poate fi extrem de periculoasă deoarece UE are deja o strategie pe termen lung faţă de Ucraina şi faţă de Rusia. Belarusi nu pretinde la consolidarea unor relaţii speciale cu Europa şi îşi vede viitorul său alături de Rusia. Moldova este deci singura ţară din fâşia dintre Marea Baltică şi Marea Neagră care nu va pune probleme serioase în integrarea sa şi faţă de care UE nu are o viziune strategică integrată şi coerentă. După cum a declarat chiar Javier Solana la una din reuniunile miniştrilor de externe ale ţărilor UE, o strategie pe termen lung a UE faţă de Moldova este imposibil de elaborat din cauza crizei politice profunde în care este cufundată această ţară.

Câştiguri şi mize

Pentru Moldova integrarea europeană trebuie să fie ghidată de aceleaşi obiective de politică externă pe care le-au urmărit şi actualii candidaţi. Desigur că există factori specifici care îşi vor lăsa amprenta atât asupra strategiei concrete prin care se va urmări integrarea europeană, cât şi asupra efectelor de politică.

O voce externă mai bine auzită şi o autoritate mai înaltă în relaţiile internaţionale este una din mizele esenţiale urmărite de candidatele din Europa Centrală şi Est. Aderarea la UE va oferi Moldovei posibilitatea de a participa la procesele din economia, politica şi cultura europeană şi mondială. Istoria dezvoltării UE arată ca şi statele mici au jucat un rol important în luarea unor decizii strategice. Integrarea Moldovei în Uniunea Europeana va fi o expresie firească a identităţii de valori şi principii, a vocaţiei sale de ţară democrată, profund ancorată prin tradiţii, cultură şi civilizaţie, în spaţiul unic european. Actualele tendinţe pro-europene care se manifestă în societăţile norvegiană şi elveţiană sunt determinate în mare măsură anume de frica că fiind lăsaţi în afara UE, aceste ţări vor avea foarte puţine lucruri de oferit şi de spus în politica internaţională.

Un alt obiectiv al candidaţilor este obţinerea unor noi posibilităţi pentru promovarea intereselor naţionale pe plan european. În ultimele decenii, ca urmare a aprofundării cooperării între statele comunităţii europene, de la una sectorială la una mai largă, mai comprehensivă, tot mai multe împuterniciri ale statelor-membre din diferite domenii politice au fost transferate instituţiilor europene şi sunt administrate în comun de către statele-membre. Dar anume aceasta şi oferă ţărilor din UE posibilitatea de a influenţa „construcţia” politicilor europene şi de a promova astfel interesele lor naţionale. Statele care au aderat şi care urmează să adere la UE sunt conştiente de faptul că renunţă la o parte din suveranitatea lor naţională în schimbul obţinerii unor câştiguri politice noi.

Un factor specific în integrarea europeană pentru Moldova este posibilitatea de evadare din arealul geopolitic al „vecinătăţii apropiate” a Rusiei. În cazul ţărilor din Europa Centrală şi de Est un factor complementar a fost cel de a echilibra influenţa unilaterală pe care SUA ar putea avea asupra lor în cazul neaderarii. Această evadare geopolitică va însemna pentru Moldova posibilitatea de promovare a unor politici externe noi din punct de vedere conceptual, fără a simţi în permanenţă un stres provocat de frica de a nu antagoniza cumva Rusia prin acţiuni care eventual ar putea să-i afecteze interesele. În cadrul UE Moldova va putea participa plenar la colaborarea interguvernamentală în cadrul PESC, ceea ce va solicita din partea Moldovei o calitate superioară a „materialului” diplomatic, o prezenţă şi o prestaţie mai bună pe planul relaţiilor dintre naţiunile europene.

Securitate naţională mai înaltă. Indiscutabil, alături de integrarea în NATO, integrarea în UE a fost urmărită de ŢECE inclusiv şi din cauza că prezenţa într-o structură regională de talia Uniunii Europene adaugă ţărilor-membre o certitudine mai înaltă în planurile lor de asigurare a securităţii şi intereselor naţionale. În perspectivă UE îşi va dezvolta propriile forţe de apărare şi reacţie rapidă. Revenirea în familia europeană este şi pentru Moldova o garanţie mai mare a faptului că nici „coşmarurile sale istorice” nu se vor mai repeta, că nu vor mai fi alte pacte Ribentrop-Molotov, foamete organizate sau deportări.

Sursa: www. ipp. md

// E. Prohnitchi, V. Prohnitchi „ Analiza perspectivelor de integrare europeana a Republicii Moldova”